Călătorii din microbuzul implicat în accidentul de ieri, din comuna Scânteia, judeţul Iaşi, şi-au pierdut viaţa spulberaţi de tren în timp ce şoferul număra banii, arată primele cercetări ale anchetatorilor.
Autoturismul, având la bord 16 persoane, a fost lovit în plin, în jurul orei 14.00, de trenul care mergea pe ruta Iaşi-Braşov, la momentul trecerii peste calea ferată. 13 dintre pasageri şi-au pierdut viaţa (12 pe loc, unul la spital), iar alţi trei, între care şi şoferul microbuzului, se află internaţi în stare gravă. Nici unul dintre călătorii din tren nu a fost rănit. Aceştia au povestit că n-au auzit decât o bubuitură puternică şi au văzut un nor de praf.
Şoferul nu a oprit
La rândul lor, autorităţile spun că vinovat de producerea accidentului este şoferul microbuzului, Răzvan Petrică Apostol (26 de ani).
„Am fost anunţaţi despre incident la ora 14.11. Din primele date a reieşit că şoferul microbuzlui nu a oprit la trecerea la nivel cu calea ferată pentru a se asigura şi a ignorat semnalele de avertizare. Şoferii sunt obligaţi să oprească la trecerea de cale ferată şi să se asigure
. În zonă este şi vizibilitate şi semnalizare”, a explicat aseară Virginia Pralea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Iaşi.
Prima ipoteză care a apărut este că Răzvan Apostol era preocupat să numere banii şi nu a văzut trenul, deşi semnalele au funcţionat. „Am văzut şi eu nişte bancnote pe jos împrăştiate, este posibil să fi fost aşa, să fi numărat banii când s-a întâmplat. El a fost primul care a fost preluat de echipaje şi transportat la spital, nu l-am scos noi, ieşise singur din microbuz”, a completat Ştefan Lazăr, comandantul Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Iaşi.
Au murit împreună
Ieri, lângă Gara Scânteia, peisajul era unul de coşmar: microbuzul accidentat fusese târât câteva sute de metri sub tren şi devenise un morman de fiare. O parte dintre victime fuseseră aruncate la momentul impactului şi zăceau pe lângă tren.
Toţi pasagerii erau locuitori din Scânteia, în special muncitori
care se duceau la serviciu. Primarul din Scânteia, Fănică Săcăleanu, a descris un bilanţ tragic. „Au murit soţi, soţii, toţi consăteni. Un tată, Rădeanu Mihai, împreună cu fiul său de doar 8 ani. Au murit şi fraţi, verişorii mei drepţi, Dan şi Constantin Ţepeleanu... Trenul a intrat direct
în microbuz. Cred că a fost numai vina şoferului, un tânăr neexperimentat”, a povestit primarul.
Victimele au şanse minime
Potrivit lui Cristian Foia, şeful Autorităţii Rutiere Române (ARR) Iaşi, Răzvan Apostol nu avea autorizaţie pentru a transporta pe acea rută pasageri.
„Maşina e în proprietatea firmei Valcris Trans, care deţine un traseu autorizat prin Paşcani, nu pe aici. Probabil era o cursă ocazională ori ilegală. Din discuţiile cu administratorul firmei, a reieşit că şoferul nu avea autorizaţie. Am înţeles că el trebuia să ia nişte persoane din Scânteia şi să le ducă la o nuntă”, a declarat, pentru EVZ, Cristian Foia.
Cele trei victime care mai erau încă în viaţă aseară au fost transportate la diferite spitale din Iaşi. Medicii
erau însă rezervaţi cu privire la şansele lor de supravieţuire.
Tudor Ciuhodaru, şeful Unităţii de Primire Urgenţe Iaşi, a declarat că tragedia s-ar fi putut amplifica din cauza lipsurilor cu care se confruntă spitalele. „Dacă ar fi fost mai multe victime nu am fi putut face faţă. De 11 ani ne chinuim să renovăm spitalul de urgenţă”, a spus Ciuhodaru.
marți, 25 august 2009
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)



Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu