Antrenorul Marius Lăcătuş şi-a prezentat, ieri, demisia, după ce a avut o discuţie cu patronul din Ghencea, Gigi Becali. Lăcătuş a acceptat să plece fără să încaseze clauza de reziliere de 250.000 de euro, Becali confirmând că s-a despărţit de antrenor pe cale amiabilă. Plecarea lui Lăcătuş a fost una previzibilă, aceasta fiind cerută de Becali imediat după înfrângerea suferită de Steaua pe teren propriu în faţa rivalilor de la Rapid
.
Atunci, Becali a declarat că nu-l va demite pe Lăcătuş, dar că are pretenţia ca acesta să aibă decenţa să plece, având în vedere lipsa de rezultate a echipei din ultima vreme. “Le mulţumesc celor care au fost mereu alături de noi şi îmi pare rău că nu am reuşit să le aducem satisfacţiile pe care ni le doream atât noi, cât şi ei, astfel încât să fi fost la finalul sezonului pe un loc de UEFA Champions League. Am luat decizia de a pleca în urma unei discuţii avute cu patronul Stelei, considerând că este mai bine atât pentru echipă, cât şi pentru mine”, a declarat Lăcătuş într-un comunicat postat pe site-ul oficial al clubului din Ghencea.
Becali a aşteptat ca Lăcătuş să plece de bună voie
După înfrângerea cu Rapid, Becali a afirmat că este nevoie de o “remaniere”, însă a declarat că nu îl va concedia pe Lăcătuş, dacă acesta nu vrea să plece de bună voie. „Dacă s-a cerut demisia lui Lăcătuş, care este un simbol, înseamnă că oamenii sunt nemulţumiţi. Nu mă bag, este problema lui ceea ce face. Noi am întâlnit două echipe de jaloane, Dinamo şi Rapid, dar nu am putut să le batem, iar asta spune mult. Steaua a ajuns pe locul şapte şi cu asta am spus totul. Ar trebui o remaniere la nivelul jucătorilor, dar poate că ar mai trebui şi altă remaniere. Nu ştiu însă ce, îmi dau şi eu cu părerea”, a declarat patronul Stelei după înfrângerea cu Rapid.
Becali a adăugat, atunci, că nu vrea să-i plătească clauza de reziliere lui Lăcătuş, dându-l afară, dar că îşi doreşte ca acesta să plece de bună voie.
„Dacă el crede că poate conduce Steaua, atunci să rămână. Am avut o clauză prin care îi reziliam contractul dacă nu terminăm în primele trei, dar am scos-o. Nu-l dau afară, de ce să-i plătesc eu bani
, mai ales că suntem săraci acum? Nu vreau nici să îl rănesc, dar eu cred că nu se va uita la bani şi va pleca singur. Marius nu prea poate cu antrenoratul. E numai vina lui Lăcă, nu mai pot să ascund asta. Nu pot să-i spun «Marius, te dau afară!». Aştept să plece el”, a mai spus Becali.
Pedrazzini – antrenor pentru trei etape
Steaua va fi condusă de secundul Massimo Pedrazzini pentru cele trei etape rămase din acest sezon. Totuşi, este de aşteptat ca Becali să nu apeleze la serviciile
unui antrenor de renume pentru a-l înlocui pe Lăcătuş din sezonul viitor, având în vedere că latifundiarul pare a nu mai fi dispus să cheltuiască mulţi bani cu Steaua. „Nu cred că o să aduc un antrenor mare, nu are rost. Trebuie să am grijă, că un antrenor mare vrea salariu aproape un milion de euro. În plus
, el o să ceară să îi mai aduc jucători de vreo 10 milioane şi nu mai vreau să dau bani”, a declarat Becali cât încă Lăcătuş mai era pe banca
Stelei.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)



Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu