marți, 21 iulie 2009

The Witcher: Rise of the White Wolf se lansează în toamna lui 2009

Atari şi CD Projekt au anunţat oficial că jocul The Witcher: Rise of the White Wolf va fi lansat în toamna anului 2009.

RPG-ul The Witcher: Rise of the White Wolf va fi lansat în versiunile pentru PLAYSTATION 3 şi Xbox 360.

Jocul The Witcher: Rise of the White Wolf este o portare pe console a jocului de pe PC, cu modificări ale motorului grafic şi ale sistemului de luptă.

În statele dezvoltate, 10% dintre copii sunt maltrataţi

statele dezvoltate 10 dintre copii sunt maltratati

Fizic şi psihic, 10% dintre copiii care locuiesc în ţările dezvoltate sunt ţinte ale maltratării, potrivit unui studiu publicat miercuri în revista britanică medicală The Lancet. Richard Horton, redactorul şef al revistei, arată că maltratarea celor mici este "o problemă de sănătate publică mult mai importantă decât pare". Aşa cum orice specialist o poate confirma, experienţele grave din copilărie au urmări pe viaţă. Pe lângă urmele fizice, bătaia nu duce doar la frustrare şi nedreptate în inima
unui copil sau adolescent.

Cu cât "sfânta bătaie" e mai violentă, cu atât creşte ura şi frustrarea într-un suflet de copil
. După ce sunt disciplinaţi cu cureaua, mulţi copii se simt umiliţi şi neajutoraţi, iar principala lecţie pe care o învaţă este ca data viitoare să aibă grijă să nu mai fie prinşi greşind. Un alt efect secundar al bătăii este că educaţia prin bătaie poate duce la concluzia greşită că lovirea cuiva este o metodă acceptată de rezolvare a problemelor.

Ruth Gilbert, de la University College din Londra, este cea care declară că, anual, 10% dintre copii sunt maltrataţi, sub diferite forme, de la maltratare fizică şi psihică la neglijenţă sau abuz sexual. Studiul precizează că statisticile oficiale din ţările dezvoltate prezintă cifre mult mai scăzute, care indică un procent cuprins între 1,5/% şi 5%. De fapt, numai în Marea Britanie, aceste forme de abuz ar afecta aproximativ un milion de copii.

Cifrele au fost obţinute de cercetători din universităţile britanice şi americane, prin coroborarea altor studii realizate în ţările dezvoltate din Europa Occidentală, America de Nord, Australia, Noua Zeelandă şi Japonia. Ei au chestionat numeroase persoane pentru a afla dacă au fost maltratate în copilărie. De asemenea, mulţi părinţi au fost intervievaţi privind metodele disciplinare adoptate în relaţia cu copiii.

Cota de piaţă pentru IE a scăzut, în premieră, sub 70 la sută

Publicarea cotelor de piaţă a browser-elor pentru luna noiembrie a adus o nouă veste proastă pentru cei de la Microsoft. Browser-ul de casă
al acestora, Internet Explorer este, în continuare, cel mai popular, însă, de cel puţin jumătate de an, cota sa de piaţă pierde de la lună la lună procente importante. Aşa s-a întâmplat şi în luna noiembrie a acestui an, lună în care IE a căzut, în premieră pentru ultimii zece ani, la sub 70 de procente (69.8 procente) faţă de 71.3 procente în luna octombrie.



Beneficiarii acestor scăderi importante au fost nimeni alţii decât cei mai importanţi rivali, Mozilla, Apple şi, mai nou, Google. Faţă de luna octombrie, Mozilla Firefox a câştigat 0.8 procente (cea mai mare creştere de după luna martie 2007) şi a ajuns astfel la o cotă de piaţă de 20.8 procente. Apple Safari şi Google Chrome au câştigat 0.6 procente şi respectiv, 0.1 procente, ajungând astfel la o cotă de piaţă de 7.1 procente şi respectiv, 0.83 procente.



Şi totuşi, Internet Explorer nu este singurul perdant al statisticilor pe luna noiembrie. Browser-ul Opera a pierdut aproximativ 0.04 procente, motiv pentru care a fost şi depăşit de Google Chrome (cotă de piaţă de 0.71 procente faţă de 0.83 procente).



Luna decembrie nu pare a fi deloc roz pentru Internet Explorer. Lansarea versiunii finale, a opta, a lui IE a fost amânată deja de mai multe ori de Microsoft. Şi, în plus
, IE 8 Beta 2 nu şi-a entuziasmat mai deloc fanii. În aceste condiţii este foarte probabil că Firefox, Safari şi Chrome vor continua să "mănânce" din felia IE până la finalul anului şi nu numai.

Primul Nokia cu Symbian S60 si touchscreen a aparut pe piata

Nokia a lasnsat pe piata telefonul 5800 XpressMusic, unul dintre cele mai asteptate dispozitive mobile ale producatorului finlandez. Vestea buna este ca 5800 XpressMusic a intrat deja pe piata. Cea proasta este ca nu pe piata din Romania. La noi va ajunge abia la inceputul anului viitor.

Nokia 5800 XpressMusic poate fi cumparat deocamdata doar din Rusia, Spania, India, Hong Kong, si, bineintles, Finlanda. Sunt curios care au fost criteriile de selecţie ale acestor tari. Nu sunt convins ca aici se vinde Nokia cel mai bine, poate e vorba doar de faptul ca reprezentantele de aici se misca mai repede decat cele din alte tari.

Sosesc telefoanele mobile cu functii avansate pentru navigarea pe internet

okia N97 a fost prezentat ieri de compania finlandeza , fiind un model cu ecran tactil si tastatura QWERTY, destinat celor care nu pot sta departe de net, oriunde ar fi.

Ovi Mail si Nokia Messaging sunt cele doua noi aplicatii destinate utilizatorilor telefoanelor Nokia, care vor fi disponibile si romanilor.

"Astazi ne aflam in pragul unei noi schimbari majore in modul in care interactionam unii cu altii, a declarat Olli-Pekka Kallasvuo, CEO Nokia, cu ocazia lansarii noului telefon N97. Internetul s-a transformat si utilizatorii sunt mai conectati la lumea din jurul lor". Acesta a subliniat faptul ca in viitorul apropiat toate telefoanele mobile trebuie sa poata oferi utilizatorilor functii avansate de navigare pe internet si mesagerie instanta.
In ultimii doi-trei ani, majoritatea producatorilor de telefoane mobile au avut grija sa incorporeze in dispozitivele lor un player multimedia pentru mp3-uri si clipuri video. In ultimele luni, peste 90% din telefoanele mobile lansate pe pietele din Statele Unite si Europa vin cu browsere puternice si cu cele mai noi tehnologii de conectare la internet.

Conectivitate maxima
Acum noul Nokia N97, care va ajunge pe piata in perioada martie-aprilie 2009, integreaza cam toate functiile pe care o persoana si le poate dori de la un telefon mobil: toate tipurile de conectivitate la internet (GPRS/ EDGE/ HSDPA/ Wi-Fi), un ecran cu o diagonala de 3,5 inci si 16 milioane de culori pentru o buna vizualizare a paginilor, player multimedia care permite streamingul online si, evident, functia de apel video. Astfel, cu un abonament de internet mobil de la unul dintre operatorii mobili si cu Nokia N97, utilizatorii vor fii conectati la e-mail, messenger sau chiar la conturile Facebook sau MySpace, direct de pe telefon.

Mobilul N97, desi vine cu sistemul de operare Symbian, are o interfata noua fata de cea cu care ne-au obisnuit deja alte modele din seria "N". Ecranul principal poate contine o multitudine de casete, fiecare astfel de caseta putand afisa un anumit continut. De exemplu, utilizatorul poate sa vada temperatura din doua-trei orase, ultimele cinci e-mailuri, mesajele de pe Twitter si multe altele.

Mesagerie mobila de buzunar
Deci Nokia N97 faciliteaza actualizarea retelelor sociale in timp real, oferind utilizatorilor posibilitatea de a-si updata "statusul" si de a impartasi prietenilor din lista pozitia lor geografica, precum si imagini sau secvente video. Evident, utilizatorii vor putea face modificari la profilurile lor sau chiar trimite mesaje catre prietenii din listele proprii. Mai mult de-atat, utilizatorii vor putea sta mereu conectati cu ceilalti si prin programele de mesagerie instanta Yahoo! Messenger, Windows Live Messenger, AOL si GTalk, fara a instala una dintre aceste aplicatii.

Pe telefonul finlandez a fost incorporat noul Nokia Messenger, un program de tipul "multi-messenger" care permite logarea la oricare dintre conturile
existente in aplicatiile de mai sus. "Am lansat acest serviciu ca raspuns la parerile unui numar urias de utilizatori, potrivit carora mesageria este o functie importanta, absolut necesara", a mai spus Kallasvuo.

Cu e-mailul la purtator in timp real
Nokia a mai anuntat si lansarea serviciului de acces web la Mail on Ovi, care ofera utilizatorilor un spatiu
de stocare de 1 GB si filtre pentru blocarea mesajelor e-mail nedorite. Crearea unui cont Mail on Ovi va oferi utilizatorilor acces la e-mail, precum si la alte servicii Ovi, atat de pe telefonul mobil, cat si de pe PC. O functie importanta a acestuia este ca utilizatorul va primi
o atentionare imediat ce mesajul ajunge pe server (push e-mail). Serviciul va fi disponibil din primul semestru al anului viitor pentru toti utilizatorii Nokia care isi creeaza un cont pe portalul Ovi.com. Oficiali ai companiei au declarat exclusiv pentru "Romania libera" ca Ovi Mail va fi disponibil pentru romani incepand cu 1 februarie 2009, iar Nokia Messaging – din a doua parte a anului.


Nokia N97
» Specificatii tehnice
Retele: GSM 850/900/1800/1900; HSDPA 900/1900/2100
Dimensiuni: 117,2 x 55,3 x 15,9 mm
Greutate: 150 g
Ecran: TFT touchscreen, 16 milioane de culori
Dimensiune ecran: 360 x 640 pixeli, 3,5 inci
Conectivitate internet: - GPRS si EDGE Class 32, 3G HSDPA; - 3,6Mbps, WLAN - Wi-Fi 802,11 b/g
Bluetooth: Da
Sistem de operare: OS Symbian OS v9,4 Series 60 rel. 5
Mesagerie: SMS, MMS, Email, Push Email, IM
Browser: WAP 2.0/xHTML, HTML, RSS feeds
Camera: 5MP, 2.584 pixeli, lentile Carl Zeiss, autofocus,
Formate audio: MP3/WMA/WAV/eAAC±
Formate video: MPEG4/WMV/3gp
Radio: Stereo FM radio with RDS
Mufa pentru casti: 3,5 mm audio output jack
Pret
pentru Europa: 400-550 euro

Kika vrea să deschidă în România cel puţin trei magazine până în 2011, investiţie de 30-40 mil. euro

Retailerul austriac de mobilă Kika a inaugurat miercuri primul magazin
din România situat în cadrul West Park din Capitală în urma unei investiţii de 31 milioane euro şi are în plan să mai deschidă alte 3 magazine până la finele lui 2011, a declarat directorul general al Kika, Paul Koch.

"Vrem să ne extindem şi în afara Bucureştiului şi avem semnate deja contractele pentru următoarele cinci locaţii. Până la finele lui 2011 vom mai deschide magazine la Oradea, Constanţa şi Timişoara în care vom investi 30-40 milioane de euro
", a spus Koch.

Acesta a adăugat că expansiunea Kika în România va fi în mare parte finanţată din surse proprii, motiv pentru care compania
nu crede că va fi afectată de criza financiară. Magazinul Kika din Bucureşti dispune de o suprafaţă de 27.000 mp şi oferă o gamă de peste 50.000 de articole inclusiv peste 13.000 de articole de mobilier şi accesorii.

Chrysler nu va supravieţui fără ajutor

ducatorul american de automobile
Chrysler a indicat ca nu va avea nicio sansa de supravietuire in cazul in care nu va primi
ajutor din partea statului american.

Acesta a precizat a ca mai are doar 2,5 miliarde de dolari
, iar cheltuielile sale se vor ridica in 2009 la 7 miliarde de dolari.

Astfel, reprezentantii producatorului auto au avertizat ca acesta nu va avea cum sa reziste, iar un eventual faliment ar putea veni chiar in primul trimestru al lui 2009.

Topul dobanzilor la depozitele bancare pe o luna

Bancile comerciale de pe piata autohtona manifesta o foame acuta de lichiditati si cauta sa atraga cat mai multe depozite in lei sau in euro
. Ofertele promotionale pentru depozitele bancare au inceput sa abunde pe piata romaneasca. De altfel pastrarea banilor la banca a devenit una dintre cele mai viabile optiuni in vremuri de criza, iar statul garanteaza depozitele pana in 50.000 de euro. Pentru romanii care au nevoie de bani peste o luna, depozitele bancare cu o asemenea durata reprezinta o varianta interesanta de economisire.



OTP ofera in prezent cea mai mare dobanda, de 13,10%, pentru un depozit pe 1 luna, iar Credit Europe Bank acorda o dobanda de 13% pe an. Bancpost bonifica depozitele in lei pe o luna cu o dobanda care a crescut la 11%, iar Piraeus Bank cu 12,5%. Pentru un depozit bancar
in euro, OTP are o dobanda
de 6% pe an, pentru un depozit pe o luna, in timp ce Volksbank ofera doar 5,75% pe an. Depozitele bancare in dolari sunt mai putin cautate de catre romani, iar Credit Europe Bank afiseaza o dobanda de 3,75% pe an pentru un depozit pe o luna, aceasta fiind cea mai mare din piata in prezent.





Dobanzile practicate de 15 banci de pe piata autohtona


banca / perioada / valuta 1 luna
RON EUR USD
BancPost 11.00% 5.50% 3.50%
Banca
Romaneasca 12.75% 5.75% 3.25%
Piraeus Bank 12.50% 5.00% 3.50%
Alpha Bank 13.00% 5.25% 3.00%
Volksbank - 5.75% -
UniCredit Tiriac Bank 8.75% 3.40% 2.20%
BCR 12.00% 4.00% 2.70%
Credit Europe Bank 13.00% 5.50% 3.75%
BRD 12.00% 5.00% 3.00%
Raiffeisen Bank 9.00% 4.00% 2.80%
OTP 13.10% 6.00% 3.00%
ING Bank 8.00% 3.50% 1.00%
CEC 7.50% 3.50% 2.50%
Banca Transilvania 12.50% 4.50% 3.00%
Romexterra Bank 12.75% 5.00% 2.75%


Sursa: DBSol Consulting – Broker de credite

Comisioanele atârnă mai greu decât dobânzile

urata medie de obţinere a unui împrumut a ajuns la 40 de zile, cu 10 mai mult decât la începutul anului

Costurile unui credit au crescut, în medie, cu până la 5% în ultima perioadă

Românii sunt obişnuiţi să se uite în special la dobânzi atunci când caută cea mai bună variantă de împrumut la bănci. Brokerii de credit atrag însă atenţia asupra faptului că, de multe ori, numărul şi mărimea comisioanelor au un impact deosebit în costul
total al împrumutului. Astfel, un credit la o bancă ce are o dobândă mai mare dar comisioane mai mici ar putea fi, de fapt, unul cu rate
mai mici decât la o altă bancă unde împrumutul este luat la o dobândă mai bună. De exemplu, un credit de nevoi personale la Raiffeisen Bank la o dobândă de 14%, şi un comision lunar de administrare de 0,33% este mai profitabil decât unul similar la UniCredit, la o dobândă de 12,95% dar un comision lunar de administrare de 0,5%.

Brokerii de credite au observat şi ei tendinţa băncilor de a ridica sau de a introduce anumite comisioane, motivul fiind, după părerea lor, frica băncilor de a da credite riscante, care ar putea rămâne neplătite. „Pentru a preveni acordarea unor credite fără acoperire, băncile au ridicat valoarea dobânzilor şi a comisioanelor impuse în funcţie de riscul generat de fiecare tip de produs, şi de valută. Ofertele
de creditare în franci elveţieni au fost suspendate, dar au reaparut creditele în dolari. Euro
este în continuare valuta preferată”, susţine Marina Sterpan, director de comunicare Credit Zone. Ea a precizat că, în medie, costurile unui împrumut au crescut cu până la 5% în ultima perioadă.

Obţinerea fişei fiscale nu îngreunează acordarea creditului

Oficialii băncilor din România susţineau că introducerea de către BNR a necesităţii prezentării fişei fiscale de către cei care vor un credit va îngreuna şi mai mult procesul de acordare a împrumutului. În practică, brokerii spun că după aplicarea normelor BNR timpul mediu de obţinere a unui credit a ajuns la circa 40 de zile, de la 30 de zile de la începutul anului, durata fiind diferită de la bancă la bancă şi de la dosar la dosar. “Trebuie să subliniem că la începutul acestui an, când nu erau semne de criză, am avut dosare aprobate în două săptămâni de la anumite bănci şi altele soluţionate în mai mult de două luni. Situaţia este aceeaşi în această perioadă; unele bănci nu mai acordă deloc credite, altele sunt chiar expeditive în soluţionarea dosarelor. Timpul de răspuns ţine de organizarea internă şi de flexibilitatea permisă de fiecare bancă în parte”, explică Sterpan.

CNP va revizui in ianuarie 2009 prognoza de crestere economica a Romaniei

omisia Nationala de Prognoza (CNP) ar putea face urmatoarea revizuire a cresterii economice a Romaniei in ianuarie 2009, daca datele programului
de convergenta o vor impune, a declarat miercuri, pentru NewsIn, presedintele CNP, Ion Ghizdeanu.

"Pe trimestrul IV nu avem nici un fel de elemente statistice asa ca, momentan, pentru prognozele pe termen mediu - pana in 2013 inclusiv - folosim estimarile din prognoza de toamna", a explicat Ghizdeanu. Drept urmare, in prognoza de toamna pe termen lung, CNP a pastrat estimarea de crestere reala a produsului intern brut (PIB) al Romaniei in 2009 cu 6%, asa cum estimase in prognoza finala de toamna pe termen mediu.

Multi analisti si institutii si-au revizuit in scadere estimarile de crestere a economiei Romaniei in 2009, agentia de evaluare financiara estimand chiar o scadere a acesteia cu 0,3%. Comisia Europeana (CE) a revizuit estimarile de crestere economica a Romaniei pentru 2009 la 4,7% de la 5,1%, in prognoza de primavara.

Si CNP ia in considerare ca Romania e pe cale sa se confrunte cu un an dificil si asteapta sa vada si programul de guvernare al noului executiv. In plus
, programul de convergenta ce urmeaza sa fie aprobat de Guvern in ianuarie 2009 si ulterior inaintat Comisiei Europene spre aprobare, ar putea determina noi modificari de cifre in estimarile Comisiei Nationale de Prognoza.

"In primele zile din 2009, dupa actualizarea programului de convergenta, am putea avea primele revizuiri ale datelor pe termen mediu ale CNP", a declarat, pentru NewsIn, Ghizdeanu. Programul de convergenta prezinta directiile principale de evolutie a Romaniei din punct de vedere al reformelor si masurilor ce urmeaza sa fie luate, astfel incat sa se realizeze convergenta reala intre dezvoltarea Romaniei si cea a Uniunii Europene.

Comisia Nationala de Prognoza a urcat estimarea de crestere a produsului intern brut al Romaniei in 2014 pana la 5,7% in proiectia de toamna pe termen lung (2008-2020), cu 0,2 puncte procentuale peste cea din prgnoza de primavara. Si pentru 2015 si 2016 CNP a urcat tot cu cate 0,2 pp estimarile de crestere economica, la 5,5% si respectiv 5,6%. In 2017, CNP estimeaza o crestere a PIB cu 5,7%, fata de 5,6% in prognoza de primavara.

Pentru 2018, 2019 si 2020, CNP si-a mentinut estimarile la 5,7%, 5,3% si 5,2%. Cresterea estimarilor are la baza anticiparea unui avans mai puternic al valorii adaugate brute din servicii
. Comisia de Prognoza si-a revizuit in urcare si estimarea evolutiei produsului intern brut/locuitor in 2020, la 76.670 lei
de la 69.320 lei, respectiv la 23.230 lei de la 21.330 lei.

Financial Times se pregateste pentru vremuri dificile: salariile angajatilor au fost inghetate

Financial Times a hotarat sa inghete salariile angajatilor care castiga minimum 50.000 de dolari
pe an si sa vanda actiuni, ca urmare a crizei financiare
ce afecteaza clientii si advertiser-ii sai. Cel mai cunoscut cotidian financiar din lume, a precizat ca aceasta decizie va fi revizuita, cel mai devreme, in a doua jumatate a anului viitor. Potrivit directorul executiv al publicatiei, John Ridding, Financial Times se descurca bine fata de concurenta, insa, avand clienti si advertiseri afectati de criza, trebuie sa sa se pregateasca pentru vremuri dificile. In completarea masurilor de reducere a impactului crizei, angajatii vor avea posibilitatea de a lucra doar trei sau patru zile pe saptamana, vor fi facute putine angajari, iar bugetele pentru calatorii si divertisment se vor restrange, informeaza The Money Channel.
Directorul executiv nu a precizat daca masurile anti-criza vor include si disponibilizari. Insa, potrivit firmei
de consultanta Ender Analysis, jumatate dintre locurile de munca existente acum in media din Marea Britanie, adica aproximativ 200.000, vor disparea pana in 2013, pe langa miile pierdute deja de la inceputul recesiunii economice globale, citata de presa britanica. Cele mai multe concedieri se vor inregistra in randul marilor angajatori din presa scrisa, in special in presa regionala si la reviste, dar si la agentiile de publicitate.
In noiembrie, publicatiile The Independent si Independent on Sunday au anuntat ca vor renunta la 90 de locuri de munca, in timp ce peste 400 de angajati au parasit publicatii apartinand Daily Mail si General Trust.
Grupul media The Telegraph a anuntat, la randul sau, concedieri masive, insumand aproape 10% din departamentele editoriale, iar reprezentantii Financial Times au lasat sa se inteleaga ca vor recurge si ei, foarte curand, la reduceri de personal. Nici in SUA lucrurile nu stau mai bine.
Actiunile celebrei publicatii The Times au atins, la finalul lunii noiembrie, valori considerate ca fiind printre cele mai mici de la inceputul anilor '80, iar agentia de presa Associated Press a anuntat ca intentioneaza sa micsoreze cu 10% numarul angajatilor, pana in 2009. Wall Street Journal, New York Times si USA Today se confrunta si ei cu aceleasi probleme.

Criza economică blochează porturile ucrainene

Odesa este pe punctul de a se închide, pentru că toate terminalele sunt încărcate de containere cu mărfuri pe care cei care le-au comandat nu mai au bani să le ridice.

Şeful portului de la Marea Neagră chiar a avertizat că în cel mult două săptămâni nu vor mai putea fi depozitate mărfuri. Experţii spun că o altă cauză a blocajului pe mare se datorează şi faptului că, în ultima perioadă, este din ce în ce mai greu de intrat în Ucraina, pe cale terestră, din cauza birocraţiei.

Romanii petrec Craciunul in pensiunile montane, in ciuda preturilor piperate

Pensiunile din statiunile montane au fost rezervate in majoritate pentru petrecerea sarbatorilor de iarna, in luna decembrie fiind mai greu de gasit locuri libere, sustin operatorii din turism. Cele mai cautate vile sunt acelea din statiunile brasovene, clasificate la doua, trei si patru margarete. Pretul unui sejur pentru o singura persoana intr-o pensiune poate depasi 2.000 de lei.

Aproape 40.000 de locuri de cazare in peste o mie de localitati din toata tara au fost puse la dispozitia turistilor de catre Asociatia Nationala de Turism Rural, Ecologic si Cultural (ANTREC).
Indiferent de zona in care turistii aleg sa mearga in vacanta
de Craciun, acestia vor avea parte de mese încarcate cu bucate traditionale, obiceiuri si traditii specifice zonelor. In plus, gazdele pun la dispozitia celor carora le trec pragul si mijloace de distractie si agrement. Astfel, acestia vor avea posibilitatea sa practice sporturi de iarna sau sa ia parte la plimbari cu sania trasa de cai. Pretul unui pachet, in care este inclus atat masa festiva de Craciun, cat si activitatile de agrement, se incadreaza intre 950 si 2.300 de lei/persoana/sejur. Totul, in functie de numarul de nopti de cazare, de clasificarea pensiunilor si de localitatea aleasa. In zona Bran – Moeciu, unde se inregistreaza cea mai mare concentratie de turisti in perioada Sarbatorilor, cazarea la o pensiune de patru margarete cu demipensiune costa
150-200 lei/noapte/ persoana. Cei care doresc pensiune completa trebuie sa mai scoata din buzunar inca 50 lei/zi/persoana. Pentru cazarea la doua sau trei margarete, pretul platit de cei interesati scade semnificativ, fiind cuprins intre 50 si 100 lei/noapte/ persoana.
La Predeal, la o pensiune de doua margarete tariful este de 50 lei/noapte/persoana, insa cina speciala de Craciun nu este inclusa, iar la trei si patru margarete cazarea costa 120-150 lei/noapte/ persoana, cu cina de sarbatoare inclusa. La Poiana Brasov inchirierea unei vile cu sase camere poate ajunge la 3.500 euro
pentru cinci nopti in perioada Craciunului, iar la Bran, inchirierea unei vile cu sase camere se ridica la aproximativ 3.000 de euro.

Preturi
similare si la pensiunile din judetul Arges
In aceasta zona, un sejur de trei nopti de Craciun la o pensiune de doua margarete costa în jur de 250 lei/persoana, iar la una de patru stele, cu pensiune completa, tariful ajunge la 800 lei/pachet/ persoana. La pensiunile din Maramures costurile variaza in functie de locatie si de gradul de confort oferit. Preturile anuntate de proprietarii maramureseni sunt intre 100 si 180 lei/noapte/persoana, in timp ce in Marginimea Sibiului tariful este de 100-150 lei/noapte. Preturi mai mici la cazare se inregistreaza la pensiunile din Bucovina: intre 50 lei/noapte la doua margarete si 150 lei/noapte la patru margarete. In mai putin de zece zile proprietarii de pensiuni incep pregatirile de Craciun si stabilesc meniul traditional pentru masa festiva. Acestia se intrec in surprizele oferite turistilor: de la plimbari cu sania trasa de cai, plimbari cu ATV-ul, preparate culinare surpriza pana la program de colinde si organizarea de excursii la obiectivele culturale din zona

Bursa deschide în uşoară creştere, pe volume mici

Indicii Bursei de Valori Bucureşti au deschis ziua în uşoară creştere, pe volume mici. BET se aprecia în primul
sfert de oră cu0,85%, iar SIF-urile câştigau 0,47%.

Valoarea totală de tranzacţionare era foarte scăzută, de nici 100 de mii de euro
la ora 10.15.

In primele 9 luni, economia Romaniei a crescut substantial

Institutul National de Statistica a anuntat noi date privind evolutia cresterii economice: cresterea economica reala din primele noua
luni ale lui 2008 s-a accelerat cu 3,1 puncte procentuale comparativ cu ritmul din ianuarie-septembrie 2007, la 8,9%, iar cea din trimestrul al treilea a urcat cu 3,4 puncte procentuale, la 9,1%.

Produsul
Intern Brut (PIB), in preturi
curente, estimat pentru perioada ianuarie-septembrie 2008 a fost de 335,2 miliarde lei
, iar in trimestrul al treilea a totalizat 139,4 miliarde lei, se arata in comunicatul INS, care nu prezint insa date despre factorii care au determinat cresterea economica. Aceste informatii vor fi date publicitatii pe 15 decembrie.
Cresterea economica reala din primele noua luni ale anului trecut a fost de 5,8%, iar in trimestrul al treilea 2008, de 5,7 procente.

marți, 7 iulie 2009

Turcu: "Zotta nu e de acelaşi calibru cu mine". Zotta: "Dumneata eşti mai mic ca mine"

candalul iscat în jurul partidei Rapid - Dinamo pare să nu se termine. Intraţi în direct la Special, la Sport.ro, acţionarul dinamovist Vasile Turcu şi directorul general al Rapidului, Constantin Zotta, au avut un schimb de replici dure.

"Eu nu discut cu domnul Zotta, el să discute cu un angajat din club, pentru că eu nu intru în dialog cu un angajat. Acest domn nu este de calibrul meu, eu vorbesc cu Copos sau cu Taher" a declarat Turcu, afirmaţie ce l-a iritat pe oficialul rapidist, care a ripostat. "Ce calibru domnule ? Dumneata ai calibru mai mic decât mine. Tot vorbiţi, dar uitaţi că dumneavoastră ne-aţi jignit primii." a "erupt" Zotta. "Tot obraznic aţi rămas" a replicat Turcu.

România - Letonia, prima partidă pentru tricolori după EURO 2008

omânia pregăteşte meciul cu Lituania printr-un amical cu vecina acesteia, Letonia. Fără Mutu, accidentat la umăr, dar cu debutanţii Costea şi Paraschiv, tricolorii speră în prima victorie după aproape trei luni.

România joacă azi prima partidă după Campionatul European din Austria şi Elveţia, acolo unde naţionala noastră a fost eliminată din faza grupelor. Prima şi ultima adversară înainte de începerea campaniei de calificare pentru un nou turneu oficial, Campionatul Mondial din 2010, este Letonia. Echipa baltică a fost aleasă ca adversar de către FRF datorită stilului
de joc asemănător cu al vecinei sale Lituania, primul adversar al naţionalei noastre în calificările pentru Africa de Sud.

De-a lungul timpului, România a întîlnit Letonia de patru ori, de fiecare dată
în partide amicale. Palmaresul întîlnirilor este net favorabil "tricolorilor": trei victorii şi o remiză. Ultima întâlnire a avut loc în 2000, 2-0 pentru români, goluri Roşu şi Marius Niculae.

Astăzi au şansa de a-şi face debutul la naţională gălăţeanul Gabriel Paraschiv şi olteanul Florin Costea. Acesta din urmă a fost chemat de urgenţă în urma accidentării la umăr a lui Adrian Mutu. Decarul naţionalei a suferit ieri dimineaţă o luxaţie la cotul stîng şi va lipsi cel puţin două săptămîni. Va rata aproape sigur dubla cu Lituania şi Feroe.

Meciul amical România - Letonia va avea loc în această seară, la Urziceni, cu începere de la ora 20.45. Partida România - Lituania, din preliminariile CM 2010, se va disputa la 6 septembrie, la Cluj.

Gigi Becali: Mircea Sandu a vrut să mă şantajeze

inanţatorul echipei Steaua, Gigi Becali, a declarat că preşedintele Federaţiei Române de Fotbal a vrut să îl şantajeze pentru a da o decizie favorabilă echipei din Ghencea în cazul "Valiza".

"Eu vreau comisii care să judece drept, nemanipulate. Mircea Sandu a vrut să ma şantajeze, probabil vroia ceva de la mine. Dacă ştia să vină şi să îmi vorbească, cei de la Comisii puteau să îmi ia şi capul că nu aflau nimic de la mine, dar dacă vrei să îl şantajezi pe Becali nu merge.", a spus finanţatorul roş-albaştirlor la RealitateaTV.

Cad capete în războiul Sandu-Becali

reşedintele Curţii de Arbitraj pentru fotbal, Daniel Florea, a fost destituit de Comitetul Executiv al FRF pentru verdictul dat în cazul „Valiza“.

Cazul „Valiza“ a fost închis cu scandal la FRF, paralel deschizându-se noi fronturi de luptă pe frontul Mircea Sandu-Gigi Becali. Comitetul Executiv al FRF, întrunit ieri, a decis revocarea din funcţie a lui Daniel Florea, preşedintele Curţii de Arbitraj pentru Fotbal, cel pe care şeful fotbalului românesc îl catalogase drept „un securist, manevrat, dirijat şi interesat“.

Deşi sentinţa dictată de CAF nu putea fi schimbată, ea fiind definitivă şi irevocabilă, Comitetul Executiv a tăiat în „carne vie“ destituind şi alţi doi membri ai Curţii: Valentin Epure şi Marian Lucu. „Până la numirea altor persoane, CAF va funcţiona cu doar 5 arbitri“, a spus Constantin Anghelache, şeful comisiei care a analizat toate verdictele date de FRF în acest controversat caz.

Totodată, Comitetul Executiv al FRF a acordat un avertisment celorlalte două comisii care au analizat cazul: cea de disciplină şi cea de apel, pentru aplicarea neconformă a regulamentelor.

Singurul care a scapat „basma curată“ a fost Doru Viorel Ursu, preşedintele instanţei de apel, care s-a revocat. Conform Raportului FRF, toate comisiile au manifestat erori în judecarea cauzei. „Au fost destituiţi toţi membrii Curţii de Arbitraj pentru Fotbal pentru modul în care au judecat acest caz, care a fost încadrat la «corupţie pasivă». Comisiile de Disciplină şi Apel au judecat exclusiv pe baza regulamentelor FRF, în timp ce Curtea de Arbitraj pentru Fotbal a excelat în interpretări bazate pe dreptul civil sau penal, depăşind cadrul propriului regulament şi oferind o decizie diferită.

Domnul Florea nu a spus adevărul şi a întârziat nejustificat motivarea deciziei. Cea mai mare greşeală a lui a fost legată de constituirea completului de judecată. Daniel Florea a fost numit arbitru de patru dintre părţile implicate în conflict, şi anume Steaua, Universitatea Cluj, George Becali şi Petre Marin. De aceea el trebuia să anunţe FRF, care era nevoită să îşi numească un alt arbitru. Florea nu a făcut acest lucru şi, mai mult, a decis să îl numească pe Valentin Epure drept celălalt arbitru, iar ambii l-au numit pe Marian Lucu supraarbitru. La audieri, Daniel Florea a motivat că nu ştia că a fost numit de toate cele patru părţi şi de aceea a decis să numească el celălalt arbitru care urma să judece cazul, deşi există faxuri care atestă că el nu a spus adevărul în timpul cercetărilor“, a mai spus Anghelache, membru în Comitetul Executiv al FRF.

Războiul dintre patronul Stelei, Gigi Becali, şi bossul de la FRF este departe de a lua sfârşit. „Corupţie pasivă este atunci când influenţezi un rezultat, ca şi când eu i-aş fi influenţat pe jucători să piardă. Eu îi influenţam să câştige. Atât îi ajută şi pe ei mintea să înţeleagă. Mircea Sandu e în ultima fază a beţiei de putere, îmi arată mie pisica, dar nu are ce să îmi facă. Mircea Sandu este într-o mare
convalescenţă, ne arată ce puternic e el. Până când crede că va rezista şi răbdarea mea? Din răutatea pe care o are el, veninoasă, voia să îl dea afară pe Daniel Florea şi acum a găsit motiv“, a spus finanţatorul roş-albaştrilor, completat de Daniel Florea: „Gigi Becali ne-a spus, încă după ce am luat acea decizie, că vom fi daţi afară, atât eu, cât şi Valentin Epure şi Marian Lucu. Gigi Becali a fost acuzat că a încercat să-i motiveze pe jucătorii Universităţii Cluj în partida cu CFR Cluj din ultima etapă a sezonului trecut, după ce DNA a reţinut o valiză cu 1,7 milioane de euro
din posesia lui Teia Sponte, curierul patronului stelist.

Fostul spion sovietic Mihail Mukasei a murit la vârsta de 101 ani

Fostul spion sovietic din timpul Războiului Rece Mihail Mukasei, care a lucrat în Vest sub acoperire împreună cu soţia sa timp de mai mult de 25 de ani, a decedat marţi în Rusia la vârsta de 101 ani, a anunţat Serviciul de Informaţii Externe al Federaţiei Ruse (SVR).

Mukasei, al cărui nume de cod era "Zefir", a primit mai multe distincţii şi decoraţii, inclusiv Steaua Roşie şi Medalia de Merit. SVR îi aduce un impresionant omagiu fostului spion a cărui moarte intervine într-un moment tensionat între Occident şi Rusia. Conflictul Moscovei cu Georgia i-a făcut pe mulţi analişti să facă paralele cu perioada Războiului Rece.

Născut la 13 august 1907 într-un sat din Belarus, Mukasei şi-a făcut studiile la Universitatea din Leningrad (în prezent Sankt-Petersburg) şi la Şcoala de informaţii a Armatei Roşii.

Între 1939 şi 1943 el a lucrat la Los Angeles ca agent al serviciilor
militare de spionaj sub acoperirea funcţiei de viceconsul al URSS.

În 1955, Mukasei şi soţia sa Elizaveta au fost trimişi într-o ţară din Europa de Vest ca agenţi de informaţii clandestini. Reîntorşi în URSS în 1977, cei doi soţi s-au dedicat formării de tineri agenţi, Mukasei fiind autorul mai multor manuale pentru şcolile sovietice de spionaj.

"Munca lor activă a fost ca agenţi în clandestinitate. Operaţiunile familiei Mukasei au fost foarte extinse geografic - au îndeplinit sarcini pentru patria-mamă pe câteva continente", spune SVR în comunicatul postat pe site-ul internet. În timpul Războiului al Doilea Mondial, când era la Los Angeles, Mukasei a adunat informaţii "de mare
valoare" legate de ameninţarea japoneză la adresa Uniunii Sovietice, mai spune SVR.

Dinamo şi Rapid se bălăcăresc înaintea meciului de duminică

Rapid şi Dinamo au programat un meci direct la sfârştul acestei săptămâni, dar, pentru că nu părea foarte interesant, oficialii celor două grupări s-au gândit să-l condimenteze puţin.

După ce l-au dat afară pe Rednic la Galaţi, pentru că nu au vrut ca tehnicianul dinamovist să afle schemele “geniale” ale antrenorului Peseiro care au dus la înfrângerea din meciul cu Oţelul, rapidiştii au lansat, aparent din senin, un atac suburban la adresa celor de la Dinamo şi Steaua.

"În afara aberaţiilor debitate pe această temă, dinamoviştii apelează, în genul suporterilor de curtea şcolii, la incursiuni într-o istorie pe care n-o stăpânesc, incursiuni ce le sunt, în cele din urmă, defavorabile. Dinamovistul care şi-a dus «duşmanul de-o viaţă», Steaua, în Liga Campionilor, Cristian Borcea, n-a avut dreptate decât într-o singură privinţă, atunci când a pomenit despre cei 25 de ani. Exact atâţia ani de existenţă avea Rapid în momentul în care acest al doilea avorton al fotbalului românesc, Dinamo, şi-a făcut apariţia printr-un abuz grosolan. Rapid ajunsese, până atunci, într-o finală de cupă europeană şi jucase derbiuri adevărate, cu Ripensia, Venus, Unirea Tricolor, CAO etc.

Dar de unde să cunoască «ilegaliştii» aceste crâmpeie de istorie adevărată, nu fabricată? Şi chiar îi anunţăm pe dinamovişti că nici nu avem pretenţia să jucăm vreodată «derbiuri» în compania
acestui imens fals istoric numit Dinamo, ne-am declasa dacă am face-o. Jucăm cu această echipă pentru că aşa ne obligă competiţia şi îi lăsăm satisfacţia de a disputa «unicul derbi» (al comunismului) alături de cealaltă grupare ilegală, Steaua. Să vă fie de bine!", se scrie într-un comunicat publicat pe site-ul Rapidului, răspunsul „câinilor” venind imediat.

„Opriţi delirul“

Pentru că nu au vrut să rămână datori, finanţatorii echipei din „Groapă” au publicat, la rându-le, un comunicat pe site în care, sub titlul „Opriţi delirul”, se scrie: "Certat cu limba română, comunicatul de presă al clubului Rapid pare mai degrabă erupt de la Bălăceanca sau de la Socola. Cu tot respectul pentru fostele glorii ale clubului Rapid, pentru cei care au făcut istorie în Giuleşti, pentru domnii Fathi Taher, George Copos, Jean Valvis şi Constantin Toma, actualii salariaţi ai birourilor
de lângă Podul Grant ar trebui să candideze pentru clinicile amintite mai sus. Într-un moment în care nişte semnatari anonimi uită de trecutul dinamovist al lui Valentin Stănescu, al lui Mircea Lucescu şi Mircea Rednic, antrenorii cu care Rapid a câştigat cele trei titluri de campioană, FC Dinamo Bucureşti cere public intervenţia promptă a Federaţiei Române de Fotbal (FRF) şi a Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) pentru a stopa degradarea fotbalului românesc!”

Dinamo: Murcia şi Cadiz se interesează de argentinianul Miranda

Osvaldo Miranda îşi va încheia în această săptămână socotelile cu clubul Dinamo. După ce a fost prezentat ca noul număr 9 al dinamoviştilor, atacantul nu a reuşit să se integreze, iar două echipe din Spania se intzeresează acum de argentinian.

După sosirea lui Mircea Rednic, argentinianului i s-a mai oferit o şansă, în stagiile de pregătire din Franţa şi Germania, dar nici acolo nu a confirmat. Rednic s-a declarat dezamăgit de atacantul de 1,5 milioane de dolari
şi s-a reorientat: a revenit Marius Niculae.

Oficialii dinamovişti vor să scape cu orice preţ de argentinian pentru a-şi recupera măcar o parte din bani, astfel că în aceste zile Miranda negociază cu Cadiz şi Murcia din liga a doua spaniolă.

Şefii lui Dinamo cer 1 milion de dolari pe Miranda, dar sunt dispuşi să-l dea şi cu 500.000 de dolari, împrumut pe un an.

Altfel, atacantul, care se antrenează alături de Pekaric cu Dinamo II, nu vrea să părăsească definitiv pe Dinamo, ci doar să demonstreze că nu degeaba a fost golgheter în Argentina.

Horoba: "Cu Steaua nu o să mergem ca mieii la tăiat"

an Horoba, directorul sportiv al formaţiei Gloria Bistriţa, îi avertizează pe elevii lui Lăcătuş şi declară că bistriţenii vor toate cele 3 puncte puse în joc

"Cu oricine jucăm, ne înverşunăm, că nu ne putem prezenta ca mieii la tăiat. La fel şi în meciul cu Steaua. Gândul jucătorilor, al tehnicienilor şi al celor care stăm în preajma echipei este să facem tot ce ne stă în putinţă să batem Steaua", a declarat Horoba.

Uitati-o pe Lolita, in curand vine Laura

aura" va aparea totusi, desi, in acest moment, ar fi putut fi nimic mai mult decat un praf de cenusa. Dmitri Nabokov, cel din urma descendent al familiei scriitorului, a decis asa, impotriva ultimei dorinte a tatalui sau: a decis ca manuscrisul sa fie publicat.
In 1977, Vladimir Nabokov moare. In urma sa ramane un manuscris al unui roman, intitulat "The Original of Laura: Dying is Fun". Fiul sau, Dmitri, a anuntat recent in "Vanity Fair" ca romanul va aparea in curand, fara insa a preciza o data exacta sau editura.

Povestea din jurul "Laurei" a inceput nu mult dupa moartea scriitorului american de origine rusa. El incepuse sa lucreze la acest roman cu putin timp inainte de moarte. Isi nota zilnic, pe fise, cate un capitol. In 1976, avea 138 de astfel de fise si, potrivit editorului sau, in aceste fise avea deja partea esentiala a romanului. Dar Nabokov nu a apucat sa finalizeze romanul, lasand in urma lui un puzzle literar, cum comenteaza editia electronica a cotidianului francez "Le Figaro".
Cea care ar fi trebuit sa indeplineasca ultima dorinta a scriitorului a fost Vera, sotia sa. Ea insa depoziteaza manuscrisul intr-un seif al unei banci
elvetiene. Cum si ea se va stinge in curand, decizia de a distruge sau, dimpotriva, de a publica acest manuscris a cazut pe umerii fiului scriitorului, Dmitri, devenit executorul testamentar.

"Ma gandesc ca acum, daca mi-ar vorbi din lumea asta sau din cealalta, ar zambi si mi-ar spune: imi dau seama in ce situatie esti. De ce nu-l publici? Distreaza-te! Scoate niste bani din afacerea asta, dar nu te mai framanta atata!", declara in aprilie Dmitri Nabokov tot pentru "Vanity Fair". A inchis astfel gura tuturor celor care sustineau ca ar fi cel mai potrivit, tinand cont
de dorinta scriitorului, ca acest manuscris sa fie ars.
Astazi in varsta de 74 de ani, Dmitri Nabokov, el insusi un fin cunoscator si traducator al operei tatalui sau, refuza sa dea prea multe detalii asupra acestor intamplari din jurul povestii unui manuscris.

Traduceri
» Nabokov pe piata romaneasca

"O situatie cam dezordonata", asa a caracterizat la un moment dat Nikki Smith, agenta lui Nabokov, situatia traducerilor din opera scriitorului in limba romana. Pana la un punct, editurile Polirom si Humanitas isi imparteau frateste titlurile traduse: "Lolita", "Ada sau Ardoarea", "Invitatie la esafod", "Glorie" – la Polirom, "Pnin", "Vrajitorul", "Apararea Lujin", "Camera
obscura", "Masenka" – in portofoliul Humanitas. In plus
, inca doua edituri, mai putin cunoscute, jucau pe piata traducerilor din Nabokov: Universal Dalsi – cu "Vorbeste, memorie!" (publicat in 1994) si Editura Thalia – cu doua volume de studii, "Cursuri de literatura" (2004) si "Cursuri de literatura rusa" (2006). In cursul acestui an, Editura Polirom a facut o oferta pentru publicarea in traducere a 20 de volume, reprezentand partea de fictiune a operei scriitorului american de origine rusa, carti care urmeaza sa apara pana in 2012. Cu siguranta versiunea romaneasca a "The Original of Laura" o vom citi tot in seria de autor a Editurii Polirom.

BIO
» Scriitor, entomolog, sahist

Vladimir Nabokov s-a nascut in aprilie 1899, la Sankt Petersburg, intr-o familie in care se vorbeau curent, pe langa rusa, franceza si engleza. Nabokov vorbeste fluent cele doua limbi inca din copilarie, o varsta la care se referea deseori denumind-o perfecta. Primele noua romane le-a scris in rusa, pentru ca mai tarziu sa devina un impecabil stilist al limbii engleze. In 1919, impreuna cu familia, ajunge in Occident dupa 18 luni petrecute in Crimeea.

De departe cea mai cunoscuta carte a sa este "Lolita", care i-a adus, de altfel, si un anumit confort. Succesul financiar
obtinut dupa publicarea romanului i-a permis sa se consacre definitiv scrisului.
Dar Nabokov nu a fost numai scriitor. A fost un foarte bun entomolog – cand a lucrat la "Lolita", de exemplu, era intr-o calatorie prin America in cautare de fluturi rari. Moare in iulie 1977, la Montreux. Primele frag

Octavian Paler şi Dan Puric, cei mai bine vânduţi autori în librăriile din Bucureşti

Scriitorii Octavian Paler, Dan Puric sau Neagu Djuvara şi cărţile de filosofie, artă, drept şi istorie sunt cele mai căutate şi cele mai bine vândute în librăriile din Bucureşti. Potrivit unor librari din Bucureşti, cartea „Cine suntem”, a lui Dan Puric şi cea a lui Octavian Paler, „Convorbiri cu Octavian Paler” sunt cele mai cerute de bibliofili, în decursul unei luni fiind cumpărate câteva sute de exemplare.

La librăria editurii Humanitas din Calea Victoriei cele mai căutate cărţi sunt „Despre seducţie” de Gabriel Liiceanu, „Case şi oameni din Bucureşti” de Andrei Pippidi, „Cine suntem” de Dan Puric sau „Derapaj” a lui Ion Manolescu, iar „Corpuri de iluminat” scrisă de Stelian Tănase, „În căutarea unei voci din depătare” de Taichi Jamada, „Cartea Judecătorilor - cazul Tanacu” de Tatiana Niculescu Bran sau „Aliatul uitat al lui Hitler” de Dennis Deletant sunt câteva din cele mai noi şi cele mai vândute apariţii.

La librăria Mihai Eminescu, librarul Mihaela Udrea a declarat, pentru Agerpres, că din punct de vedere al traducerilor în special de istorie românească librăria suferă foarte mult, pentru că nu există acest gen de cărţi foarte cerute de turişti.

„Suntem cam descoperiţi la traducerile de literatură română în general. Nu promovăm istoria poporului român, fie ea modernă sau contemporană. Nu există o istorie a poporului român care să se găsească în librării în ediţie bilingvă, cărţile de istorie a românilor fiind foarte căutate în special de turiştii străini”, a spus Mihaela Udrea.

De asemenea, cărţile de popularizare a ştiinţei, enciclopediile şi cărţile pentru copii
sunt foarte căutate în librării.

Anticarii din faţa Facultăţii de Istorie din Bucureşti spun că cele mai căutate volume sunt cele din domeniile filosofie, artă, istorie, bibliografia impusă, manualele sau cursurile şcolare. Deşi preţurile de la anticari sunt mult mai mici decât cele din librării, acestea nu se vând în această perioadă.

„Este o perioadă moartă. Vânzările vor începe să crească după 15 octombrie când se întorc elevii şi studenţii din vacanţă”, a mărturisit unul dintre anticari.

”Cei mai căutaţi la anticariate sunt autorii care încetează din viaţă, gen Paler sau Rodica Ojog-Braşoveanu”, a mai adăugat vânzătorul de carte, care deţine una dintre cele mai vechi cărţi datată din 1888 respectiv „Emanciparea Ţiganilor” de G. Sion, despre care a spus că preţul de vânzare este de 100 de lei.

La mare
căutare sunt primele ediţii ale unor cărţi semnate de Eminescu sau Sadoveanu, care apar o dată
la 20 de ani, preţul lor variind între 100 şi 500 de lei
.

Cărţile de pe rafturile anticarilor din Piaţa Universităţii au preţul cuprins între 2 lei şi 100 lei, cererea cea mai mare fiind a volumelor cu preţul de 10 lei.