„Caravela Culturii” s-ar putea transforma în minister, iar Ministerul Culturii ar putea să nu mai existe. Aşa vor sta lucrurile dacă preşedintele Voronin îşi va îndeplini promisiunea făcută la
sfârşitul anului 2007, într-un cerc mai restrâns, precum că ministrul Artur Cozma va fi trimis să-şi continue cariera diplomatică, iar noul ministru al Culturii va fi Lenuţa Burghilă. Surse din cadrul Ministerului Culturii, prezente la faţa locului, ne-au spus că, potrivit şefului statului, schimbarea urmează să aibă loc la începutul lui 2008.
În afară de Burghilă, Voronin a mai remarcat doi candidaţi - cu şansa a doua - la acest fotoliu
: naistul Constantin Moscovici şi încă un om de cultură, care ne-a implorat să nu-i scriem numele în ziar, că are probleme… (Citiţi „Bună dimineaţa”). Ultimul a menţionat că i-au mai propus şi alte guverne să conducă ministerul, dar a refuzat. „La tema asta nu vreau să discut. Nu sunt născut pentru a fi ministru şi am lucrul meu de creaţie. Poate cineva vrea ca eu să fiu ministru, dar eu nu vreau”, a adăugat cel ce se teme să-i apară numele în gazetă.
Lenuţa Burghilă susţine că a auzit şi ea despre o eventuală plecare a ministrului Cozma, dar nu şi despre numirea ei în locul acestuia. „Adică, mă rog, eu cred că nu cred că o să fie schimbări. Eu cred că dumnealui o să mai fie ministru - aşa-mi pare mie. Eu am misiunea mea de interpret, şi cu această Caravelă, că nu mai am timp
de altceva”, zice potenţiala candidată la şefia Culturii. Întrebată de noi
dacă ar accepta funcţia, Burghilă ne-a spus, zâmbind, că nu este gata să răspundă la o asemenea întrebare, adăugând: „Nu mi s-a propus nicio funcţie nicăieri şi niciodată. Şi eu am auzit vorbe din oameni că ministrul va pleca în diplomaţie, undeva, într-o ţară. Vă spun sincer: nu sunt încrezută, fiindcă tot timpul mă conving din moment ce se decide şi este în Monitor”.
Deoarece ministrul Cozma n-a răspuns, ieri, la telefoanele noastre, l-am rugat să ne spună despre „plecarea lui Cozma” pe Pavel Pelin, consilierul ministrului. Şi el a remarcat că a auzit despre schimbarea lui Artur Cozma, dar n-a înţeles dacă Cozma este impus să-şi cedeze fotoliul sau e propria sa alegere. „Motivele plecării lui Cozma nu se descifrau, nici n-am auzit cine ar fi candidaţii la un post atât de nefericit. Eu zic aşa: ce ni-i scris, pe frunte ni-i pus, inclusiv cultura. Dar, decât Lenuţa Burghilă, mai bine să vină Genghis-Han”, consideră consilierul ministrului.
marți, 17 martie 2009
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)



Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu