Romania are sanse foarte mici
sa castige vreo medalie la haltere, la Olimpiada de la Beijing. Valeriu Calancea a fost depistat pozitiv cu metadienona la Campionatele Mondiale din Thailanda si a fost suspendat pentru doi ani de Federatia Internationala. Sportivul sustine in continuare ca este nevinovat si spune ca nu a aflat ca este suspendat, desi stirea a aparut pe site-ul forumului de specialitate. “Eu înca nu am aflat ca sunt suspendat, nu mi-a spus nimeni nimic. Ma voi uita si eu pe internet. Acum nu stiu ce sa zic. Eu stiu ca sunt nevinovat si voi face apel. Au fost ceva vorbe ca as fi fost testat pozitiv la Campionatele Mondiale, dar oficial eu nu am fost anuntat. Nu stiu de unde au aparut vorbele. Eu sunt sportiv si sportivul e ca un pion, nu stiu ce sa zic. Din partea mea eu nu pot sa zic decât ca sunt nevinovat”, a declarat halterofilul de origine moldoveana. Calancea nu se bucura de sprijinul conducatorilor Federatiei Romane de Haltere, care sunt resemnati cu decizia FIH. Nicu Vlad, antrenorul lotului olimpic al României si presedintele Federatiei de specialitate, îl contrazice pe Calancea, afirmând ca procedura antidoping s-a încheiat înca dinainte de Sarbatori, când s-a decis si suspendarea sportivului. În plus
, Calancea apare si pe site-ul Federatiei Internationale de Haltere pe lista halterofililor suspendati pentru dopaj în 2007. “Din câte stiu eu, din câte am vazut si în cazul altor sporturi, niciodata nu s-a întâmplat ca un sportiv testat pozitiv sa fie reabilitat la apel. În general, ce iese la proba A, iese si la B. Orice am încerca sa facem, nu cred ca are sorti de izbânda. La Calancea s-a analizat si proba B, care a confirmat rezultatul probei A. Substanta gasita a fost metandienona”, a spus Nicu Vlad, presedintele FRH.
Oficialii Federatiei cred ca romånul a fost sabotat in Thailanda
Totusi, oficialii Federatiei din Romania nu il banuiesc pe Calancea ca s-a dopat intentionat. Se merge pe varianta unui sabotaj, care s-a produs in timpul competitiei din Thailanda. “Valeriu Calancea a efectuat trei controale antidoping înainte de Campionatele Mondiale, unul facut de federatia internationala, unul de WADA si altul de Agentia Nationala Antidoping. „Toate au fost facute, la interval de câteva zile, pâna cu o saptamâna înainte de Mondiale. Toate au iesit negative. Este ciudat, am vorbit si eu cu specialisti. Nu este posibil, substanta aceasta trebuie luata pe o perioada mai lunga si îsi face efectul dupa mai mult
timp
. Daca era vreun începator, mai întelegeai, dar Calancea, care a avut atâtea controale în cariera, nu putea sa greseasca. Eu merg pe varianta ca cineva i-a pus în mâncare. Este varianta cea mai plauzibila. Alta explicatie nu gasesc“, a spus Nicu Vlad. În aceste conditii, obiectivul federatiei pentru JO de la Beijing este schimbat: “Acum este mai putin plauzibila o medalie la Olimpiada la haltere, pentru ca ne bazam pe Calancea. Sa fim realisti, este imposibil sa aducem o medalie”.
In ciuda scandalului, Calancea ramane sportivul anului 2007 in Galati. “Consider ca ceea ce i s-a întâmplat este un ghinion. Cred în nevinovatia lui. Daca va hotarî sa continue, noi îl vom sprijini. Calancea a fost fidel orasului nostru, a demonstrat ca are caracter, nu a vrut sa tradeze si cred ca este normal ca acum sa fim alaturi de el. Cât despre faptul ca a fost ales sportivul anului 2007 în Galati, el a fost premiat pentru medaliile de aur de la Campionatele Europene si nu cred ca este normal sa îi retragem acel premiu“, a declarat Fita Lovin, directorul Directiei Judetene de Sport Galati.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)



Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu